Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Admiratoare: „Băsescu face baie de mulţime, dar nu de sânge”
Florin Răchitan  - Duminica, 25 Octombrie 2009

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a aflat duminică în judeţul Satu Mare, prima parte a vizitei fiind dedicată participării, la Carei, la manifestările ocazionate de Ziua Armatei Române, în timp ce a doua parte a vizitei, la Satu Mare, a fost mai degrabă electorală, chiar dacă organizatorii s-au străduit din răsputeri să creeze impresia unei întâlniri cetăţeneşti.

 

Dimineaţa, Traian Băsescu a fost prezent la ceremonia organizată în faţa Monumentului Eroilor din Carei, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la eliberarea acestor ţinuturi de sub jugul fascist.


 

În discursul rostit în faţa unui mare număr de careieni, Traian Băsescu a evocat eroismul ostaşilor români care au făcut sacrificiul suprem pentru patrie şi le-a mulţumit veteranilor de război, sosiţi din mai multe judeţe, pentru şansa de a trăi acum în pace şi libertate, subliniind, totodată, recunoştinţa pe care statul român, dar şi statele vecine, încep abia acum s-o manifeste prin măsuri concrete faţă de aceşti oameni.






 

După o scurtă slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţitul Iustinian Chira, episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor, pe rând, preşedintele Traian Băsescu, şefii de Stat Major ai Forţelor Aeriene, Navale şi Terestre, precum şi reprezentanţii conducerii judeţului, ai partidelor politice, ai asociaţiilor de veterani, cadre militare în rezervă sau în retragere, dar şi grupuri de elevi de la şcolile din Carei.
 









 

După acest eveniment, preşedintele a trecut prin mulţimea de oameni până la intrarea în Castelul Karolyi, unde a avut loc următorul moment solemn al zilei, ce a însemnat şi un soi de răzbunare istorică. În sala mare a edificiului în care în timpul războiului a funcţionat o şcoală de honvezi, şeful statului a decorat şi înaintat în grad mai mulţi veterani ai Armatei Române, ofiţeri care au luptat pe fronturile celui de-al II-lea Război Mondial. Emoţionaţi, dar demni, aceştia i-au mulţumit conducătorului suprem aşa cum numai bătrânii ostaşi ai regelui ştiu s-o facă: „Excelenţă, servesc patria”!







 

Cu totul altă tematică a avut întâlnirea preşedintelui cu sătmărenii, ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. Aici, Traian Băsescu a fost întâmpinat de primarul Iuliu Ilyes, preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, şi prefectul Radu Giurcă, care insista asupra caracterului apolitic şi neelectoral al întâlnirii cu cetăţenii, dar mulţimea de fulare portocalii din sala arhiplină, precum şi scandările unor sloganuri evident electorale păreau să infirme vorbele prefectului.


 

În discursul rostit în faţa simpatizanţilor, Traian Băsescu a trecut în revistă strategia de limitare a efectelor crizei economice, subliniind faptul că România nu poate ieşi singură din criză, deoarece economia noastră este strâns legată de economiile celorlalte ţări europene, aflate şi ele în criză. A urmat apoi o prezentare de o jumătate de oră despre reforma sistemului de învăţământ ce ar trebui iniţiată prin noua Lege a Educaţiei, pe care Traian Băsescu o consideră vitală pentru viitorul României. În final, a făcut lobby pentru referendumul pe care doreşte să-l organizeze concomitent cu alegerile prezidenţiale, susţinând că mai are nevoie de sprijinul populaţiei pentru reformarea clasei politice, proces pe care l-a început în acest mandat.


 

La sfârşitul întâlnirii a oferit răspunsuri scurte la întrebări pe teme economice, adresate de oamenii din sală, făcând glume pe tema „combustibilului acestei regiuni” – pălinca, apoi a încheiat, în aplauzele celor prezenţi, cu promisiunea: „Voi câştiga un nou mandat”!

 

La scurta conferinţă de presă susţinută pe holul Casei de Cultură a Sindicatelor, Traian Băsescu a evitat să răspundă la întrebări actuale de politică internă, cerând jurnaliştilor răbdare până la aflarea rezultatului votului din Parlament pentru investirea guvernului propus de Lucian Croitoru.


 

La ieşirea din clădire, preşedintele a mai făcut o baie de mulţime, la care o admiratoare a reacţionat în consecinţă: „Băsescu face băi de mulţime, dar nu de sânge”. Doamna a făcut aluzie la convulsiile şi conflictele sociale, deseori sângeroase, de pe vremea preşedinţilor care au condus România în mandatele precedente.


 

De la Satu Mare, Traian Băsescu a plecat spre Zalău, unde a participat la un alt eveniment de acest gen.

Tags: basescu  vizita  carei  satu mare  
1676 vizite
Distribuie pe